Oare de cate ori aceasta intrebare nu a dat batai de cap nu doar oamenilor simpli, de rand, din popor (acestia fiind convinsi de cele mai multe ori ca exista), ci si oamenilor de stiinta, cercetatorilor, preotilor, medicilor si oricarei persoane de pe acest pamant?
Cu totii ne-am intrebat macar o data ce este „dincolo”?
Sau daca exista asa ceva. Am incercat din rasputeri sa cercetam pentru a ajunge la o concluzie pertinenta, dar totul a fost in zadar. Unde se termina ceea ce noi percepem ca realitate si unde incepe necunoscutul? Ce este omul? Parerile noastre sunt prea mici pentru cat putem intelege. Mai marii „parinti ai stiintei” nu au stiut sa raspunda la aceasta intrebare, desi poate ca s-au chinuit intreaga lor existenta. Si orice persoana a incercat macar o data, dupa puterea ei, sa desluseasca cat de cat, ce se petrece cu noi, atunci cand parasim acest taram.
„Crede si nu cerceta!” Dar oare este cu putinta?
In ce sa crezi, in necunoscut, intr-un lucru absurd dupa parerea altora? Cum poti crede in Viata de Apoi din moment ce nimeni nu a fost acolo niciodata pentru a se intoarce si a ne spune ce ori cum este? Oamenii au reusit sa patrunda in spatiu, in universul infinit si s-au intors. Au reusit sa ajunga pana in abisurile oceanului si au revenit. Au facut descoperiri revolutionare pentru intreaga omenire: au proiectat arme si bombe capabile sa arunce in aer intreaga Terra, au descoperit leacuri si tratamente pentru boli ce altadata omorau multimi de oameni, au dat viata in laboratoare si s-au crezut Dumnezeu creand oameni, adica clonarea. Cu toate aceste cuceriri insa, nimeni nu s-a intors niciodata de „dincolo”.
Spre dezamagirea celor care pierd persoane dragi, dar nu numai, fiecare a incercat sa se agate de o speranta cat de mica. Multi au crezut orbeste vorbele preotilor sau invataturile Bibliei. Ce altceva le mai ramanea de facut? Si nu trebuie sa fii vreun habotnic pentru a-ti dori in sufletul tau sa traiesti vesnic.
De-a lungul timpului, cercetatorii au facut fel si fel de experimente cu scopul de a demonstra cat de putin ca noi, oamenii, nu suntem doar niste fiinte efemere si ca, pana la urma, nu ne „evaporam” in nimic. Este totusi o realitate cruda, pe care pana la proba contrarie trebuie sa o acceptam. In ciuda tuturor incercarilor, nimeni nu a dovenit vreodata ca mai exista o alta viata, una mai buna sau mai rea.
Se pare ca Raiul si Iadul sunt doar niste produse fanteziste, inchipuri, conform parerilor unor critici pragmatici care nu au nimic de-a face cu dogmele bisericesti. Reprezentantii clerici ne indeamna totusi sa nu ne pierdem credinta si increderea in nemurire. Cu toate acestea, ei nu ne pot explica de ce nimeni nu se intoarce macar sa ne spuna ce anume se afla pe „lumea cealalta”.
Tot felul de experimente au fost facute cu scopul de a darui oamenilor o mica raza de speranta. Persoanele care s-au aflat in moarte clinica si apoi au revenit pe linia de plutire, au marturisit ceea ce au vazut cat timp au fost in transa si s-au zbatut intre cele doua „lumi”. Culmea e ca toate au relatat acealasi lucru si anume faptul ca au vazut ceva, ca un tunel, o lumina puternica ce se zarea la capatul lui, o senzatie de plutire sau de usurare, fie auzeau voci, fie vedeau chipuri ale persoanelor cunoscute si nu numai. De multe ori, in acele „vise” ele acuzau faptul ca se miscau greoi, nu puteau alerga sau tipa, senzatii prezente si in cazul viselor obisnuite din timpul noptii.
Unii ar spune ca aceste fenomene sunt, de fapt, reactii naturale ale creierului, la fel cum se intampla si in cazul viselor. Desi in cazul mortii clinice, inima se opreste, creierul isi continua activitatea pentru inca o perioada de timp. Sau cel putin asa se crede. Este poate ca un somn mai profund, adica coma. Si in cazul comei, medicii spun ca unele functii ale creierului nu sunt moarte tocmai de aceea este posibila „revenirea” la viata.
Ce se intampla totusi in cazul mortii? Si ea este tot un somn profund? S-ar spune ca nu, pentru ca oamenii nu se mai trezesc niciodata! Moartea a reprezentat dintotdeauna un fenomen pentru care oamenii au avut un interes aparte. Inca de la anticii faraoni egipteni, pana la incasi si alte popoare, acestia au vrut sa stapaneasca misterul vietii si astfel sa invinga moartea.
Marii oameni de stiinta spera ca intr-o zi vor deslusi si acasta taina si astfel vom putea atinge nemurirea. Sa fie oare cu putinta? Sa fie moartea un proces ce poate fi amanat la un moment dat? Si totusi, noi vom imbatrani la infinit? Pare destul de greu de crezut. Si unde vor incapea pe acest pamant atatia oameni? Daca stam sa ne gandim bine, sunt niste lucruri care nu se leaga. Poate ca tot universul este legat intr-un sistem, are o logica iar daca una dintre „piese” se rupe, atunci se va produce un haos total, un dezechilibru.
Refuzam sa credem ca nu suntem „nimic” in fata legilor naturii. Ca orice am face, suntem neputinciosi. Oamenii sunt totusi fiinte mult prea complexe cu simtiri si trairi dintre cele mai profunde. Sa fie pana la capat doar atat si nimic mai mult? Cand totul se temina, cand se „taie filmul” nimic nu mai ramane. Unii ar sustine ca poate atunci cand mori, este ca si in somn, numai ca nu visezi sau poate mintea ta este prinsa intr-un labirint din care nu va mai iesi niciodata, va fi un somn vesnic.
Din pacate, pana vom descoperi elixirul vietii vesnice, se pare ca vom mai avea de asteptat. Si chiar daca pentru noi va fi prea tarziu, probabil ca vor veni alti oameni in urma noastra care se vor bucura de el.
jugariu