Ce modificări a adus şi ce rol a avut pisica?

Această postare va avea caracter personal, pentru că am observat că cele mai citite articole pe Republique se încadrează în această zonă.

Ieri am realizat cât de specială a fost ziua de 29 februarie. Pentru mine a fost cu adevărat deosebită încă din primele clipe în care am făcut ochi. Primul meu gând a fost să găsesc pisica care nu mai dormea chircită lângă mine. Trebuie să fac o paranteză şi să vorbesc un pic despre ea.

Această micuţă fiinţă a intrat în viaţa noastră neaşteptat, într-o seară în care ne-am dus s-o recuperăm de la stăpână ei de înainte. Era atât de speriată şi ne-a întâmpinat cu ochii imenşi şi rotunzi, figura-i micuţă, corpul de dimensiuni reduse şi coada stufoasă. Am asociat-o imediat cu o veveriţă şi am considerat sălbăticia din ea o calitate atractivă şi decisivă pentru alegerea noastră.

Am transportat-o într-un rucsac, iar primul ei gând a fost să evadeze. S-a liniştit pe drum trăsărind doar la sunete mai puternice. I-am cumpărat cele necesare şi am instalat-o în casă oferindu-i un loc în care să se desfăşoare.

A explorat, s-a ascuns sub dulap, ne-a studiat, a trăsărit la fiecare tonalitate a vocii care nu părea caldă. S-a uitat minute în şir în oglindă şi chiar a ajuns să ne urmărească activitatea prin ochii oglinzii. Numai că am avut o surpriză în prima noapte petrecută cu ea.

Ne-am dat seama că nu are acelaşi program ca noi şi la 5 dimineaţa s-a apucat să escaladeze obiectele de mobilier din casă, s-a căţărat pe frigider, a început să se joace şi să miaune. Ne-am trezit bulversate şi nu ne-am dat seama ce se întâmplă realizând că noul membru al familiei îşi desfăşura activitatea conform programului propriu şi nu avea nici cea mai mică intenţie să se adapteze la al nostru. După ce şi-a făcut numărul, s-a potolit.

Pisica admirându-se în oglindă

Reluând ideea de mai sus, m-am trezit pe data de 29 februarie cu nişte versuri în gând şi cu dorinţa de a găsi pisica. M-am uitat în toate locurile în care am văzut-o înainte, numai că între timp şi-a găsit un altul. Şi acesta era dulapul în care ţinem diverse genţi şi încălţăminte de iarnă. Când am găsit-o mi-am exprimat mirarea verbal şi am luat-o în braţe.

Şi-a întins corpul micuţ, a deschis larg ochii şi ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, s-a întreptat spre cutiuţa în care se găseşte mâncarea ei şi a început să ronţăie. Minunăţie de creatură!

Prezenţa ei m-a făcut să privesc lucrurile cu mai mult calm, dând la o parte agitaţia interioară specifică mie. Cu această atitudine lucrurile din viaţa mea au început să se desfăşoare altfel.

Am ascultat melodii de la Bere Gratis, am fredonat versuri, am scos pisica la aer proaspăt pe balcon, i-a plăcut, însă nu a zăbovit foarte mult. Mi-am dat seama că e o fiinţă de interior ca mine, chiar dacă admiră ceea ce se găseşte în exterior:)). Mai târziu am dat de un concurs pe Facebook, la care pentru a participa trebuia să trimit un e-amil. Fără să mă gândesc prea mult am scris acest e-mail, dar nu m-am aşteptat să îmi şi răspundă cineva la el, aşa că am ieşit pe balcon să întind nişte rufe.

În nici 10 minute telefonul a sunat şi un tip m-a anunţat că trecusem de preseleccţie şi că mă aşteaptă la o anumită adresă. Măi să fie, cum s-a întâmplat asta?!

Mi-am pus ceva pe mine şi m-am îndreptat înspre locul menţionat unde am completat un formular şi o tipă mi-a făcut nişte fotografii, urmând să fiu anunţată dacă am trecut în etapa următoare. Sincer, nu cred că se va întâmpla, însă cum nu am capacitatea de a prevedea ce planuri are universul cu mine, rămâne unul dintre scenariile posibile.

După ce am terminat cu fotografiile, m-am dus să-i cumpăr ceva pisicii, iar la raionul de chestiuţe pentru animale m-a abordat o doamnă cu o întrebare şi a început să-mi povestească despre preferinţele culinare ale pisicii ei.

I-am răspuns şi după m-am oprit un pic şi mi-am dat seama că mi s-au mai întâmplat nişte lucruri în acea zi: am primit reply la un mail privind o colaborare la care credeam că nu voi mai primi răspuns vreodată, am întâlnit oameni necunoscuţi care mi s-au adresat foarte frumos, am avut discuţii foarte calme cu persoane cu care am avut uşoare conflicte anterior; totul se bulversase într-o zi.

M-am gândit că acum câţiva ani astfel de întâmplări nu erau ceva de care să mă mir, ci veneau de la sine. Ajungeam în împrejurări plăcute, neaşteptate, fără să fac vreun efort în acest sens, iar tot ce trebuia să fac era să iau lucrurile cu mult calm şi să mă îndrept mereu spre nou, ceea ce n-am mai făcut de mult timp.

Cine m-a făcut să-mi dau seama că eram pe un drum greşit? O pisică ascunsă într-un dulap, un animăluţ care m-a făcut să am grijă de ea, să cânt, să vorbesc pe diverse voci, s-o iau încet şi să am răbdare. Legătura cu ea m-a făcut să-mi schimb modul de abordare a propriei existenţe.

Cine spune că avem nevoie de lucruri mari pentru a vedea noi perspective? Răspunsurile se găsesc în fiinţe mici ce seamănă cu veveriţe şi în ciuda evidenţei anumitor fapte, noi tot nu le vedem. Pe curând!