Intre „Tu stii cati ani de scoala am eu?” si „Scoala vietii”
jugariu Ma voi referi azi la doua tipuri de replici marlanesti care se pot ivi in discutiile asa-zis aprinse.
Manelismul nu se mai refera de mult timp doar la ascultatul unui anumit tip de muzica. Manelismul s-a insinuat, asemenea mirosului de prajeli si varza scoasa din butoi la inceput de martie, in multe dintre aspectele sociale. El nu ne afecteaza doar muzical vorbind, nu e prezent doar pe posturile tv si radio muzicale, ci s-a impus ca un anumit fel de atitudine. Manelist nu e doar fanul lui Guta si al lui Vijelie. Ci si cel care, ajuns intr-un restaurant, isi tranteste pe masa cheile de la masina si smartphone-ul. Manelist e si cel care isi flutura, in orice discutie, un presupus succes financiar sau personal.
Nu ne laudam ostentativ doar cu avutia personala, masinile si numarul de femei cucerite, ci si cu scolile absolvite si diplomele cu care ne-am burdusit sertarele. Un om cu adevarat invatat nu-ti va flutura niciodata formele de invatamant absolvite pe post de argument suprem. O va face insa cel pentru care educatia n-a fost scop in sine, ci mijloc de parvenire. „Tu stii cate scoli am eu?” sau „Am mai multi ani de scoala decat ai tu de viata – nu stiu in cate tari din lume puteti auzi asta.
Educatia reala vine si cu un anumit tip de discretie. Omul educat inca roseste, chiar daca e vorba de o „rusinare” interiorizata. Tupeistul n-o face. El este mai mereu tantos, iar falsa siguranta de sine ii vine ca un costum sclipicios si ieftin, cu doua numere mai mari, ca sa fie sigur ca nu-l strange peste abdomenul generos. Scoala, dincolo de pregatirea pentru un anumit domeniu de activitate, ar trebui sa asigure si o anumita „finesse” a discursului, a prezentei.
Pe de alta parte, cel care invoca mereu scoala vietii tradeaza un alt fel de complex. Neincredere in intelectualitate, suspiciunea celui pentru care doar munca fizica e munca, iar restul e… fita. Daca e vorba de cineva mai in varsta, musai se adauga ingredientul sfatoseniei. Nu se pronunta asa oricum, e nevoie de intonatia potrivita. Nici „Tu stii cati ani de scoala am eu?”, nici „degeaba ti-ai tocit coatele in scoli, daca n-o ai pe cea mai importanta, a vietii, e degeaba” nu vin pur si simplu. E nevoie de gestica potrivita, de „nt, nt”-uri presarate strategic, de privirea in care ai turnat o galeata de dispret.
Absolventii „scolii vietii” sunt descurcaretii. Cei care ies victoriosi in orice gainarie. Cei care nu parasesc incinta pana nu inving. Cei care nu stau la cozi caci cunosc toate scurtaturile. „Aici nu merge asa, bai, fetito!”. Sunt cei care au mirosit portitele si stiu sa le exploateze. Cei care, dupa ce au constatat anomaliile lumii in care traim, nu si-au pierdut timpul incercand sa le conteste, ci s-au adaptat rapid. Gandacii sistemului social. Supravietuitorii.
Manelistul cu scoala sau cel pe care nu-l omoara practica, calcand mereu pre evenimente si iesind victorios din orice situatie, nu ca tine, tantalaul care te pricepi numai la teorie, trebuie sa-si strige din rarunchi superioritatea. Ca orice alt manelist, trebuie sa se impuna prin stridenta, iar cand valoarea, ah, valoarea, nu-i este recunoscuta, interlocutorul trebuie fortat la respect. Chiar cu riscul unor contuzii si entorse. Ii sucesti mana la spate, cumva nevolnicul va admite ca-ti este inferior. Ce conteaza ca tu ii spuneai ca de la anul scumpirea benzinei va atrage scumpirea altor produse sau ca-l invatai cum sa instaleze un program, el are scoala si tu trebuie sa taci ca doar nu degeaba a facut el trei mastere.
De multe ori constat cat de mult ne lipseste cultura dezbaterii. Nu stim sa-i ascultam pe ceilalti. Ne pozitionam mereu in pozitii antagonice. Nu vrem sa ne expunem parerile, dialogul ne intereseaza prea putin, nu consideram ca mai avem de invatat. Lucrurile si valorile ne-au intepenit pe socluri imposibil de dinamitat. Celalalt nu trebuie convins, ci trebuie amutit. Necesita introduceri violente de pumn in gura si strigatul victoriei: „Te-am facut, fraiere!”. Totul e permis in razboiul nervilor. Orice stridenta, orice instrument, orice vulgaritate. Caci vulgaritatea nu inseamna doar un corp intr-o tinuta inadecvata locului si scopului. Ci orice fel de grosolanie, inclusiv la nivel conversational, orice fel de inadecvare.