De ce te-ai aranjat, te duci undeva?
corina Da, am întâlnire cu viața este răspunsul meu de astăzi.
În adolescență primeam mereu această întrebare pentru că nu ieșeam nemachiată nici să cumpăr pâine. Uneori mă machiam doar ca apoi să dorm la prânz. Toate aceste manifestări „excentrice” mă făceau ținta ironiilor și râsetelor, dar nu le luam în seamă.
Îmi continuam ritualurile; mă îmbrăcam cu hainele pe care le îndrăgeam cel mai mult, iar uneori chiar adormeam cu hainele proaspăt cumpărate, atât de mult îmi plăceau. „Dar cine te vede?” auzeam frecvent și răspunsul din mintea mea e că „mă văd eu și e de ajuns”.
M-am trezit de câteva ori în ultima perioadă adresând aceeași întrebare pe care am auzit-o de atât de multe ori: „De ce te-ai aranjat, te duci undeva?”. Mi-am dat seama că devenisem una dintre acele persoane care nu reușeau să înțeleagă de ce îmi doream să arăt cât se poate de bine chiar și atunci când nu merg „undeva”.
Bunica mea are o vitrină plină cu pahare pe care nu le folosește. Am întrebat-o de ce. Mi-a zis că sunt pentru ocazii speciale și pentru musafiri. Doar că la „ocazii speciale” și „musafiri” tot pe cele din bucătărie le utiliza, iar acele pahare ajungeau să nu fie utile niciodată.
M-a amuzat teribil acest răspuns; mi-am dat seama că ea se consideră pe o treaptă inferioară, iar musafirii sunt mai importanți decât propria persoană. Eu am 5 căni și le folosesc pe toate. Mi se par multe chiar. Dacă vine cineva în vizită va primi una dintre ele, iar eu probabil mi-o voi alege tot pe cea pe care o folosesc cel mai des, pentru că mă consider la fel de importantă ca vizitatorii.
Cumva la ea această atitudine este de înțeles. A prins vremuri foarte sărace unde singura ocazie de a merge la croitoreasă să-și facă ceva nou de îmbrăcat erau sărbătorile. Așa că „ocaziile speciale” erau cumva justificate. Dar asta nu se aplică multora dintre noi.
Câte haine drăguțe aveți și nu le purtați, preferând să le păstrați pentru o zi „specială”? Și nu mă refer la îmbrăcămintea veche pe care o folosiți atunci când lucrați cu vopsea, când plantați legume etc. și aveți toate șansele să vă murdăriți. E și aceea utilă, însă acum vorbesc despre acele câteva piese din garderobă pe care le păstrați cu sfințenie pentru zile deosebite și altfel. De ce această zi nu se află în această categorie? Doar are același grad de unicitate ca ziua pe care o așteptați și o plasați undeva în viitor și în plus nu se va întoarce niciodată.
Mi-am dat seama că sunt de două zile în pijamale când am câteva haine care ar fi mai potrivite pentru „o întâlnire cu viața”. Așa vreau să mă găsească? În pijamale, cu părul vraiște, cu oja sărită, nemachiată, ascultând muzică tristă? Categoric nu. Vreau să mă întâlnească ca fiind cea mai bună variantă posibilă astăzi, atât fizic, cât și psihic. Și acest lucru vă doresc și vouă!
La mulți ani de ziua internațională a fericirii!
jugariu