În noaptea aceea, înainte să mă apuc să citesc cartea „Descoperă-ți amintirile ascunse și adevăratul eu” scrisă de Dr. Menis Yousry experimentasem o durere fizică foarte puternică.
Nu-mi aminteam unde pot găsi o pastilă care să reducă durerea așa că pur și simplu am stat întinsă și nemișcată sperând că în timp o voi simți mai puțin intens. Trebuie să menționez că durerea fizică este printre cele mai teribile frici ale mele, așa că încerc s-o evit cât pot.
În acele momente am accesat o amintire dintr-o zi pe care am catalogat-o de-a lungul timpului ca printre cele mai frumoase din existența mea. Am retrăit părți pe care mi le aduceam aminte din dialog, senzația de plutire, anumite momente din acea zi etc. A avut efect, în câteva minute în care m-am concentrat pe retrăirea acelei zile durerea mea s-a diminuat. Primul gând a fost că trebuie să scriu despre acea experiență pentru a-mi exprima recunoștința pentru că am avut ocazia de a simți atât de intens.
Apoi a intervenit dorința de a scrie despre acea zi pentru ca din memoria mea să nu se piardă anumite elemente.(iarăși o teamă de-a mea a cărei origini nu o cunosc) Dar rămânea totuși întrebarea de ce s-a declanșat o amintire specifică într-un moment în care simțeam durere fizică?
Ştiam deja că al nostru minunat creier asociaza durerea psihică cu una fizică şi invers, dar de ce era legată durerea de fericire? Răspunsul a venit câteva ore mai târziu…
M-am trezit greu, fără pic de motivație, simțind încă durerea. Am stat acolo în pat, fără să mă pregătesc în vreun fel de acea nouă zi, nu mi-am făcut cafea, nu am mâncat nimic, am întins doar mâna să iau cartea pe care o lăsasem în pat.
Din momentul în care am început s-o citesc m-am confruntat cu un sentiment de respingere, parcă citeam „Mitul peșterii” a lui Platon” sau scrierile lui Grigore Ureche, asemenea asociere a făcut creierul meu. Mă durea capul îngrozitor și aveam o senzație de greutate în mișcare și totuși o vreme nu am lăsat-o din mână.
Ok, aveam și eu câteva noțiuni despre memorie, conștient și inconștient, dar totuși 95% de informație ascunsă in subconștient care te sabotează de fiecare dată când există un conflict între ceea ce îți dorești să realizezi și amintirile stocate în subconștient era parcă prea mult; pe unele dintre acestea nici măcar nu ți le amintești pentru că erai mult prea mic, dar ele tot au efecte asupra ta.
Așa se explică de ce uneori facem anumite lucruri contrar a ceea ce credem că suntem, adică „masca” pe care o purtăm în societate pentru a putea supraviețui.
Citind tot mai mult din prima parte m-a luat prin surprindere că cea mai mare teamă a mea privind legăturile cu alți oameni este (nu aș fi bănuit niciodată)…ei bine teama de abandon. Cine eu, care stau foarte mult singură și mă simt atât de bine când fac asta? Și apoi m-am gândit din nou la acea zi. A început să aibă sens.
Cu toate că am trăit momentul în prezent și am simțit totul cu o mai mare intensitate, m-am gândit chiar de a doua zi că oricum acea legătură nu avea cum să reziste pentru că eu voi pleca o perioadă din țară; că o persoană cu atât de multe calități nu ar putea vreodată în viața asta să rămână cu mine care sunt varză pe interior, că oricum programele noastre sunt diferite și nu vom putea să ne vedem etc.
Cred că mă pregăteam să renunț la idee din teama de a nu fi abandonată și de a simți durere. Acest lucru se întâmplă deoarece primul pas pe care îl face persoana cu teama de abandon este…ați ghicit să abandoneze prima.
Ceea ce s-a întâmplat a fost că acea persoană pe care o apreciam cel mai mult s-a retras prima din poveste. Am simțit furie, n-am înțeles de ce s-a întâmplat și pentru că era un capitol neîncheiat am căutat numeroase metode de a readuce în prezent conexiunea aceea unică pe care am simțit-o atunci. Am eșuat de fiecare dată.
Cu cât mă simțeam mai atașată de acea persoană, cu atât durerea creștea și nu înțelegeam de ce. Dr. Menis Yousry mi-a oferit o explicație pertinentă: „Respingerea persoanei pe care o iubesc foarte mult creează un caracter protector de respingere. În acest caz, strategia Protectorului este să respingă pe cel pe care îl iubim cel mai mult.
Acești copii pot crește dorind iubire și relații fericite, dar atunci când simt iubire pentru un partener, aceasta stimulează durerea și frica de abandon. Protecția se poate manifesta prin mânie, critică, respingere și chiar agresivitate”.
Mi-am identificat acest comportament în mai multe situații care au dus deja la un pattern. Și toate acestea pentru că m-am simțit pericol de a rămâne singură în anumite momente din copilărie, iar în adolescență am suferit foarte mult pentru că din cauza distanței mi-am pierdut câteva legături de prietenie la care țineam foarte mult.
Toate aceste elemente au contribuit la formarea unui „protector”, a dezvoltării unei alte laturi a personalității care să mă ajute să nu mai simt durere. De aceea scrisul și ficțiunea m-au ajutat și mă ajută în continuare să depășesc momentele dificile.
Cel mai bun exemplu în acest sens este atunci când în clasa a 6-a am scris o piesă de teatru pe care am pus-o în scenă la școală. Prin intermediul personajului principal pe care-l imaginasem, mi-am proiectat un puternic scut de apărare care să mă ajute să depășesc singurătatea și sentimentul de neputință pe care mi-l aducea divorțul părinților.
Îmi aduc aminte că după ce am jucat acel rol am adoptat câteva trăsături de caracter al personajului pentru că viața acestuia mi se părea mult mai interesantă și veselă. Nu mai eram Alexandra cea timidă și tristă, devenisem creativă, ironică și amuzantă și-mi plăcea acest statut.
La momentul acela a funcționat. Ok, mi-am zis dacă prin răcirea relațiilor de prietenie simt atât de multă durere, trebuie să-mi creez un cadru în care să mă simt foarte bine singură. Și acest proces s-a derulat în mare parte în liceu.
Deși pe partea scriitoricească simțeam că evoluez din ce în ce mai bine, mă simțeam incompletă și depresivă. De ce?
Aici intră în discuție un alt aspect pe care această carte îl evidențiază destul de bine și anume mediul în care am crescut și influența frazelor, lucrurilor pe care le auzim de la părinți, alte rude, profesori, prieteni. Atunci când suntem foarte mici nu avem dezvoltată gândirea critică și din acest motiv luăm ca util tot ce auzim.
În mediul în care am crescut am auzit foarte des că este indicat să cunoști foarte mulți oameni, să legi diverse relații cu aceștia. Această convingere a intrat de multe ori în contradiție cu universul paralel unde mă simțeam sigură și foarte bine în compania mea.
Am conștientizat că există mai multe aspecte și convingeri care m-au împiedicat să ajung la rezultate pe care nu mi le doream, dar prefer să le păstrez pentru mine și să mă limitez la cea mai mare frică despre care am vorbit mai sus și anume cea de a fi abandonată.
Ceea ce este important de reținut despre „Descoperă-ți amintirile ascunse și adevăratul eu” de Dr. Menis Yousry este că nu este o carte pe care o vei citi de plăcere, ci de nevoie deoarece face parte din categoria dezvoltare personală și psihologie practică. Citind prima parte s-ar putea să crezi că ești defect, irecuperabil, că faci aceleași greșeli încontinuu și vei vrea solutii și de aceea te vei apuca și de a doua parte.
Aici vei descoperi că nu există o metodă care funcționează pentru toți oamenii, ci va trebui să parcurgi o călătorie care prin eliminarea măștilor tale din societate te vor ajuta să te manifești așa cum ești tu în esență, adică să-ți dezvălui adevăratul „eu”. Iar călătoria este posibilă cu ajutorul altor persoane cu care interacționezi.
Esențial este să dorești să lucrezi cu tine, să vezi ce convingeri din trecut nu rezonează cu ce vrea partea ta conștientă și toate acestea să le faci cu foarte multă compasiune pentru tine; să îți dai seama că nu ai avut toate aceste informații în trecut să te ierți și să începi să lucrezi cu scopul de a ajunge la destinația dorită.
Această carte a trezit în mine furie, revoltă, dorinţa de a intra sub plapumă şi de a rămâne veşnic acolo, dar a adus şi înţelegere a unor comportamente pe care nu mi le puteam explica altfel decât având aceste informaţii.
Pentru a înțelege mai bine cum lucrează mintea subconștientă îl las pe Dr. Menis Yousry să vorbească mai bine despre munca sa și vă invit să vizualizați următorul videoclip:
Notă de încheiere: Dacă despre afirmațiile pozitive ale Louisei Hay mi-am dorit să citiți cât mai mulți, confesiunea despre frica de abandon mi-aș dori să o citească cât mai puține persoane care mă cunosc. Și aceasta este o altă frică de a mea; întodeauna am crezut că dezvăluirea unor slăbiciuni mă face vulnerabilă, deși cred că sensibilitatea este o metodă puternică de a ajunge la alți oameni.
Și prin această contradicție de credințe și prezența anxietății demonstrez relația duală dintre conștient și subconștient precum și modalitatea prin care amintirile și informațiile stocate în subconștient ne sabotează evoluția și trăirea clipei prezente.
Vă doresc ca prin intermediul informaţiilor din această carte să reuşiţi să deveniţi cine sunteţi cu adevărat!
corina