Cum frang eu inimi in Franta
Astazi mi s-a intamplat ceva deosebit.
M-am gândit să scriu la sfârsitul lui noiembrie pentru a pune în valoare „”tăierea moțului”” blogului meu, însă nu am gasit ceva care să mă impresioneze cu adevarat, care sa mă facă să reflectez și să-mi zic „”Despre asta trebuie să scriu”” până astăzi când..
Am ieșit de la examenul de civilizație franceză și am intrat într-unul dintre restaurantele studențești să mănânc. Ajunsesem deja la desert, o minunăție cu fructe de pădure, extrem de bună, când s-a apropiat un tip. Am crezut inițial că vrea să mă întrebe ceva.
Foarte repede mi-a servit un text, mi-a lăsat un bilet pe masă, mi-a spus că e un cadou și a dispărut în mulțime. Am apucat să-i mulțumesc și m-am pus să citesc mica confesiune scrisă pe bonul de casă de la restaurant, idee de altfel foarte originală.
Partea proastă e ca nici nu i-am reținut figura, am doar o vaga idee în ceea ce privește silueta, dar jumătate din tipii de aici se încadrează la greutatea respectivă.
Și ce sa vezi? Era un text însoțit de numărul de telefon:)) Mi-a luminat ziua, s-a întâmplat ceva altfel și asta m-a bucurat. Anul trecut am primit un număr de telefon pe biletul de 310=)).
Azi mi s-a întâmplat asta. Și e minunat să știu că nu numai eu scriu scrisori cretine.
Am măzgălit numărul de telefon în paint pentru că ar fi fost prea de tot să-l fi lăsat așa. Ok. Acum vreo 2 ani probabil aș fi sunat, întrucât gestul mi se pare foarte drăguț, însă în primul rând n-am credit și în al doilea rând mi-e teamă să nu o dau în bară din nou în domeniul ăsta, așa că aleg varianta sigură: Nu fac nimic în sensul acesta.
Acum mă simt ca în Before Sunset când tipul scrie o carte ca să o găsească pe franțuzoaica pe care a întâlnit-o în tren;)) e amuzant și e puțin ciudat pentru ca e posibil să trec de multe ori pe lângă tipul respectiv și să nu-mi dau seama pentru că nu i-am reținut figura. Oricum este o poveste ce merită împărtășită cu ceilalti. Enjoy!