Cumpărături de sezon la mall

Bine v-am regăsit! Astăzi, vă voi vorbi despre experiența mea la mall.

Nu am fost prezentă în ziua deschiderii marilor magazine și mult așteptatului Cinema City. Știam că va fi ceva mai aglomerat, așa că am preferat să mai aștept câteva zile pentru cumpărături( nu-mi place înghesuiala sau agitația)

Printre brandurile, pe care mi le doream se numără: Orsay, Gerovital sau Meli Melo.

Știu că pentru mulți, Sephora e unul dintre brand-urile de vârf, care se așteptau a fi aduse la noi în oraș. În ceea ce mă privește, nefiind o împătimită a machiajului, l-am primit, totuși, cu brațele deschise. Îmi place magazinul, pentru că diferă prin produsele cosmetice comercializate, cât și ca concept.La intrarea în magazin mi s-a oferit un voucher cu 20% reducere.

Am cutreierat majoritatea magazinelor, apoi am făcut o oprire la C & A, de unde mi-am achiziționat o bluză de sezon, cu accente argintii și sclipitoare. De asemenea, la casă am primit un voucher de 20% pentru cumpărăturile realizate în perioada 27.11-3.12.2017.

Următorul bifat a fost LC Waikiki. De aici, am cumpărat o pereche de mănuși, culoarea burgundi. Acestea au și funcție touch screen. Primele două degete, au la terminații un material special, ce permite navigarea pe smartphone.(fără a mai da mănușile jos)

La etajul superior, pot spune că era aproape full. Nu prea găseai o masă liberă pentru a putea servi ceva.Până la urmă, am reușit să prind un loc liber și m-am răsfățat cu o prăjitură Trio Ciocolat și o cafea Illy. Ca să închei, cum se cuvine sesiunea de shopping la mall.

Cine și cui vinde un sistem de boxe Edifier?

Cine și cui vinde?

O întrebare esențială în procesul de vânzare-cumpărare. Dacă în ceea ce privește vânzătorul știm deja, Edifier, rămâne să ne lămurim care e profilul cumpărătorului.

Cumpărătorii sunt diverși, așa că trebuie să ne adaptăm “discursul” pentru fiecare categorie în parte. Se mai întâmplă, să ți se vândă gogoși, dar cu muzica nu prea rezonează.De asemenea, să-ți fie prezentat produsul îmbrăcat într-o poleială strălucitoare, pentru a te concentra pe imaginea sa de ansamblu, nu și pe ce calități tehnice are. Prea multă tehnică cam strică, așa că mai bine schimbăm registrul pe aspectele practice și utile la casa omului.De data aceasta, voi fi vânzător de muzică.Să vedem, dacă ne prinde și acest rol.

– Bună ziua!

-Bună ziua! Ce v-a adus la noi, în magazin?

-Vântul reducerilor

-Cu ce vă putem ajuta?

-Aș dori un sistem audio, dar sunt indecis în privința acestuia. Ce mi-ați recomanda?

– Depinde ce anume căutați la acest produs.

-Caut multe, dar găsesc puține pe gustul meu.

-Înțeleg. Cum ar trebui să arate?

-Elegante, dar compacte. Să se remarce prin design.

– Îmi place ce aud.Înseamnă că recomandarea noastră va suna bine pentru dvs. Vă prezentăm boxele Edifier S2000Pro.

– Ochi și urechi…dar cel mai bine, s-ar preta o demonstrație.

– Desigur, doar să le conectez la o sursă de energie. Gata!

– Mhm…sună profi.

-Cu conexiunile, cum stăm?

-Mai mult decât bine.Multiple: optic, coaxial, aux, balance și Bluetooth.

– Promițător.

– Tot ne-am setat pe partea tehnică. Despre egalizatorul de sunet, ce-mi puteți spune?

– Se poate alege, după preferințe: vocal, monitor, clasic și dinamic.

-Din ce observ, nu vă arătați prea “dinamic” în a vă exprima părerea “vocal”.

-Momentan, merg pe clasic: pun în balanță opțiunile și după, le proiectez în “monitor”.Ca să fiu sincer, nu prea m-ați convins, de ce să aleg sistemul audio Edifier, în detrimentul altuia.

– Acest produs încorporează la un loc mai multe atu-ri: Design, sunet, calitate, eleganță și un aspect luxos. De ce să faceți excepție de la unul, când vă puteți bucura de toate, în același sistem.

-…de valori. Le-am putea spune și astfel. Pe acestea și nu numai, se bazează Edifier în realizarea produselor sale.

-Dar să punem punct și pe tehnologie... au ceva în comun?

-Sistemul include un planer magnetic, pentru o experiență acustică excelentă.De asemenea, îmbină stilul clasic cu accente moderne.

-Cum ați descrie această experiență?

-Puternică, datorită celor 130 watt și bass-ului de 5.5” cu diafragma din aluminiu.

-Până aici, mi-e destul de clar. Sper ca și difuzoarele, să emită la fel sunetul.

-Desigur, claritatea e alt punct forte al lui S2000Pro.

-E momentul să luăm o decizie. Din toate informațiile asimilate, îmi dau seama că merită, să investesc într-un astfel de sistem.Însă, a lipsit ceva.

-Ce anume?

-Puterea de convingere. Fiți mai siguri și mai fermi pe argumentele prin care susțineți un anumit produs. Nici tonul nu a fost chiar adecvat, nu denotă prea multă siguranță.Ca să plusez, pe partea de online, v-aș recomanda să realizați niște clipuri cu prezentările acestora, precum și cum ar facilita experiența muzicală sistemele Edifier.

– Mulțumim pentru opinii! Vom avea în vedere aceste aspecte. Contează pentru noi, feedback-ul primit din partea clienților.

– Până la urmă, care e decizia finală?

– L-am pus în coș. Pot plăti cu muzică sau cu note? (se amuză)

– Au și banii, sunetul lor…în banc(note)

– Achit cu numerar, că tot au (nume)(rar) E di fier, pe moldovenește s-ar traduce: sunet de fier sau nu?

-Le mai supunem la probe…între-timp

-La revedere!

-O zi bună! Vă mai așteptăm!

De ce sunt atât de populari cerceii din argint?

Cerceii de argint sunt un accesoriu clasic care se potriveste la orice imbracaminte. Iata de ce sunt acestia atat de populari si niciodata nu sunt demodati.

Ti se pare ca bijuteriile pe care le ai acum nu se potrivesc cu nicio tinuta pe care o ai? Esti ingrijorat ca bijuteriile tale nu se potrivesc cu tinutele tale? Vrei o bijuterie pe care sa o porti cu incredere si peste ani si ani? Atunci trebuie sa porti niste cercei de argint!

In acest articol, vom vorbi despre tot ce trebuie sa stii despre cerceii de argint si de ce acestia sunt o investitie atat de inteleapta.

1. Sunt clasici

Bijuteriile pot fi foarte placute de purtat. Cu toate atea, pot arata chiar ridicol daca te bazezi prea mult pe trenduri. Ultimul lucru pe care ti-l doresti este sa te uiti in pozele tale vechi si sa vezi ca la o ocazie speciala, cum ar fi o nunta, purtai niste cercei care te faceau sa arati ridicol in ziua ta cea importanta. Daca alegi sa porti cercei din argint, acestia garanteaza ca nu vei avea aceasta problema.

Cerceii din argint merg cu orice imbracaminte, forma a fetei si chiar cu stilul personal Acest lucru inseamna ca aceste piese pot imbunatati look-ul tau, indiferent care ar fi acesta.

Acestea te ajuta sa economisesti timp si iti ofera un look elegant, care nu devine niciodata demodat.

2. Sunt potriviti pentru a fi purtati la orice varsta

Fie ca vrei sa cumperi niste cercei pentru tine sau pentru o persoana speciala, uneori poate fi dificil sa gasesti niste bijuterii apropiate varstei. Daca cumperi pentru o persoana mai tanara, nu vrei sa ii cumperi ceva care sa o faca sa para prea adulta, ceva ce se poate intampla atunci cand cumperi bijuterii la moda. Dar daca e putin mai in varsta? Ce bijuterii i se potrivesc?

Altfel spus, nu vrei sa cumperi niste bijuterii care nu se potriveasca cu varsta persoanei careia ii cumperi.

Vestea buna este ca cerceii din argint sunt potriviti indiferent de varsta, mai ales cei cu ac. Acestia sunt minunati la aspect si de asemenea se potrivesc pentru multe nuante de piele, precum si pentru aproape orice imbracaminte.

3. Sunt confortabili

Cerceii mari uneori iti pot schimba look-ul in totalitate, oferindu-ti un anumit nivel de gratie. Cu toate ca sunt minunati pentru a fi purtati la imbracamintele mai sofisticate, nu sunt chiar atat de confortabili.

De fapt, studiile recente au confirmat ca purtarea cerceilor care sunt prea mari pentru tine pot chiar sa iti mareasca permanent lobul urechii. Nu doresti sa se intample acest lucru.

Cu toate astea, cerceii fini, micuti, cu ac din argint sterling sunt extrem de confortabili si pot fi purtati fara sa iti faci griji ca iti vor influenta marimea lobului urechii.

Fie ca vrei sa mergi la sala sau ca iesi o noapte in oras, cerceii tai din argint cu ac nu te vor ingreuna.

de ce sunt populari cerceii din argint

4. Argintul e un metal nobil

Atunci cadn vrei sa investesti niste bani intr-o bijuterie pe care sa o porti multi ani de acum inainte, ar trebui sa stii ca argintul este o alegere extarordinara.

Atunci cand cumperi cercei din argint, nu doar ca acestia sunt sunt o alegere claisica, dar totodata isi mentin luciul in timp. Sunt foarte durabili datorita materialului din care sunt facuti.

Argintul sterling este o optiune excelenta pentru cei cu pielea mai sensibila sau cei care sunt alergici la alte metale. mai ales daca ai observat ca unele bijuterii iti provoaca disconfort, mancarimi sau inroseste pielea dupa ce le porti, e bine de stiut ca majoritatea bijuteriilor din argint sterling sunt hipoalergenice.

mai mult de atat, argintul sterling poate fi purtat mult timp. Este rezistent la apa, greu de zgariat si nu se oxideaza atat de usor. Acest lucru inseamna ca il poti purta pentru mult timp fara sa iti faci griji ca se deterioreaza.

Ii poti chiar oferi mostenire din generatie in generatie

5. Argintul sterling se potriveste cu pietrele pretioase

Cu toate ca cerceii din argint arata minunat pe cont propriu, uneori e posibil sa doresti sa adaugi un plus de culoare acestora. Multe bijuterii din argint sterling contin pietre pretioase (da, inclusiv cercei) deoarece se potrivesc atat de bine impreuna! Sunt perfecti pentru o ocazie speciala. Acestia au un aspect gratios dar in acelasi timp nu distrag prea mult atentia.

Cum cumperi o pereche de cercei din argint? Cum recunosti argintul?

Daca acest articol te-a ajutat sa intelegi de ce sunt atat de populari cerceii din argint, probabil ca acum doresti sa cumperi o pereche.

Atunci cand cumprei o pereche de cercei, poti fi sigur ca acestia sunt rezistenti, de calitate superioara si ca iti pot complementa stilul oricare ar fi acesta, fiind asadar o alegere versatila.

Cu toate astea, sunt multi comercianti care vand bijuterii false, asadar trebuie sa ai grija ca atunci cand le cumperi, acestea sa fie autentice.

Am scris deja un articol detaliat despre cum poti recunoaste bijuteriile din argint sterling, asadar in continuare vom enumera cateva metode, pe scurt. Daca vrei sa mai multe detalii, iti sugerez sa citesti articolul respectiv. Asadar, iata cum poti recunoate o bijuterie de argint, pentru a te asigura ca aceasta nu este falsa.

Verifica marcajul

In cazul in care nu stiai, bijuteriile din argint nu sunt in totalitate facute din argint. Cu toate ca exista si bijuterii din argint pur, acestea sunt foarte rare deoarece acest metal este foarte moale si nu este potrivit pentru a face bijuterii si accesorii precum bratari, lanturi sau cercei din el.

Din acest motiv, este amestecat cu alt metal, de cele mai multe ori cupru. Astfel, bijuteriile devin mai puternice, mai rezistente si mai greu de indoit. Rezultatul se numeste argint sterling si puritatea argintului din aceste bijuterii este de 92.5% si 7.5% alte metale, asadar inca are o concentratie mare de argint.

Asadar, daca vrei sa te asiguri ca bijuteria este facuta din argint sterling, cauta marcajul acesteia: ar trebui sa existe nu marcaj care sa indice numarul 92.5 cum ar fi „925” „92.5”, „0.925” sau altele asemanatoare.

Foloseste un magnet

Unele bijuterii, mai ales cele facute local, e posibil sa nu contina niciun marcaj. In aceste cazuri, poti face testul cu magnetul.

Argintul nu este un metal care reactioneaza foarte tare cu magnetul, asadar poti folosi un magnet sa iti dai seama cat de adevarati sunt acestia. Daca se atrag foarte tare de magnet, inseamna ca nu sunt adevarati sau au o concentratie mult mai mica de argint.

Folosind aceste doua teste, poti recunoaste daca cerceii din argint sau orice bijuterie din acest metal vrei sa cumperi, sunt adevarati. Exista si alte metode pe care le-am enumerat in articolul original.

Acum stii de ce sunt cerceii din argint atat de populari si cum ii poti cumpara in siguranta de la magazin. Speram ca aceste informatii sa te fi ajutat sa intelegi cat de inteleapta este investitia intr-o bijuterie din argint sterling.

Atat timp cat ai grija de cerceii din argint cumparati, acestia pot fi purtati decenii, asadar poti chiar sa ii dai mostenire fiicei sau nepoatei. Sunt o amintire de neuitat pe care toata lumea o apreciaza.

Ghid pentru alegerea cerceilor în funcție de forma feței

Purtand o pereche de cercei, vei arata mult mai bine în orice ținută. Însă, este important să-ți alegi cerceii în funcție de ținuta pe care o porti și de forma feței tale. Cerceii sunt un accesoriu obligatoriu.

Accesoriile sunt menite sa imbunatateasca culoarea și personalitatea tinutei. Citește acest ghid pentru a cumpara cerceii potriviti in functie de forma fetei. Alege din colectia noastra de cercei de argint.

Se spune ca accesoriile trebuie sa completeze forma fetei si sa ascunda defectele. Încearca sa alegi cercei care îți scot în evidenta frumusetea naturala, nu cercei la modă.

Pentru a-ti da seama care este forma feței tale, prinde-ti parul într-o coada de cal și privește-ti conturul feței. Forma fetei poate fi rotunda, patrata, ovala, lunga, dreptunghiulara, în forma de diamant sau de inima.

cum alegi cerceii din argint conform fetei tale

Forma rotunda

Așa cum sugerează și numele, fata rotunda are o forma circulara. Fruntea este îngustaa iar bărbia rotunjită.

Recomandare – cerceii Drop, Dangle sau Candelabru se potrivesc bine cu aceasta forma a feței, deoarece alungesc fata sa o fac sa arate mai subțire. Practic, tot felul de cercei lungi sau cercei în formă de lacrimă îți vor completa forma fetei. Cerceii cu o construcție elegantă sau lungă sunt cei mai potriviți pentru tine. Evita cerceii circulari precum cerceii Hoops, deoarece acestia vor face fata sa para mai rotunda.

Forma patrata

La persoanele cu fata patrata, latimea fruntii si a maxilarului va fi similară. De-a lungul liniei părului, fruntea lata se va potrivi cu obrajii și bărbia.

Recomandare – cerceii rotunzi sunt cea mai buna alegere pentru fetele cu forma patrata. Cercei hoops supradimensionati cu margini și curbe netede, rotunjite, vor estompa unghiurile ascuțite ale feței.

Forma ovala

Fata ovala seamănă cu un ou. Fruntea va fi putin mai mare decat barbia, iar linia maxilarului va fi bine rotunjita pana la barbie.

Recomandare – femeile cu fata ovala sunt, cu siguranța, cele mai norocoase. Pot adaugă în cutie de bijuterii tot felul de cercei din argint. De la cercei rotunzi pana la cercei lungi și eleganti, pot opta pentru toate tipurile de cercei. Experimentează cu mai multe modele.

Fata dreptunghiulara/lungă

Lățimea ingusta și lungimea mare sunt caracteristici majore ale unei fețe dreptunghiulare. Seamănă cu fetele pătrate, dar sunt, în general, mai alungite.

Recomandare – cerceii Studs supradimenstionati, Clusters, Hoops si Small Balis vor arăta minunat pe o fata dreptunghiulara. Evita cercei lungi, deoarece vor face fata sa para mai lungă.

Forma de diamant

Daca ai pometi excelenti, cu siguranta fata ta este în forma de diamant. Fruntea și barbia sunt mai înguste decât pometii.

Recomandare – fata în forma de diamant are linia maxilarului ascutita si necesita piese delicate, feminine. Cerceii Hoop, Danglers sau Studs sunt cea mai buna alegere. Evita cerceii lungi, deoarece atrag atenția asupra barbiei si maxilarului.

Forma de inima

Dacă fata ta este în forma de inima, înseamnă ca fruntea este cea mai lata parte a fetei. Este mai lata decat pometii.

Recomandare – Cerceii Dangling cu margini rotunjite sunt cea mai buna alegere. Chiar și cerceii în forma de lacrimă sau candelabru vor completa aceasta fata în forma de inima. Stai departe însă de cerceii lungi și subțiri, deoarece vor atrage atenția asupra barbiei. Cerceii Dangling cu curbe moi ajuta la echilibrarea uniforma a fetei si atrag atenti asupra ochilor, pometilor si maxilarului.

cercei de argint cu pietre pretioase

Sperăm ca acest ghid să-ți fie de ajutor în alegerea cerceilor potriviți.

Cercei Studs – cum să-i porți pentru a ieși mereu în evidență

Cerceii Stud sunt atemporali, confortabili și pot fi purtați cu diferite tinute. Acești cercei sunt la moda și se vor purta probabil, mult timp. Pentru a adăuga un pic de strălucire tinutelor tale simple sau casual, ai nevoie de o pereche de cercei Stud. Citește mai departe pentru a afla cum sa porti cerceii Stud aproape în fiecare zi.

Cerceii Stud sunt bijuterii subtile. Aceștia vin într-o mulțime de forme și dimensiuni. In fiecare sezon apar modele noi, deci poti oricand sa-ti reinnoiesti colectia de cercei Stud. Poți purta cerceii Stud atat la birou cat si la un eveniment important. De asemenea, ii poți purta la sala sau la o cina romantica. Cand nu știi ce sa porti, alege o pereche de cercei Stud!

Daca porti o tinuta eleganta cand mergi la birou, atunci cerceii Stud nu trebuie sa-ti lipseasca de la ureche. Chiar și atunci când muncești trebuie sa fii eleganta si increzatoare. Cand porti o tinuta în tonuri reci, alege o pereche de cercei Stud din argint sterling. O ținută formată dintr-o camasa alba, fustă creion si pantofi cu toc nu este completa fara un colier elegant si o pereche de cercei Stud.

Femeile care își doresc un aspect elegant si la moda trebuie sa poarte cercei Stud. Acești cercei redau elegantă și farmecul oricarei tinute. Daca ti-ai luat recent o rochie de dantela nou, cumpara-ti si o pereche de cercei Stud.

Dacă mergi la un eveniment special, poarta o pereche de cercei Stud groși. Vei fi foarte elegantă și toți ochii vor fi asupra ta. Adaugă piese noi în cutia ta de bijuterii pentru a avea de unde alege. Asigura-te insa ca bijuteriile pe care le cumperi se potrivesc stilului tau.