Terapeutii se dezvaluie si ei in cabinetul supervizorului. Sau in jurnalul lor. Clientul se provoaca pe el insusi, ma provoaca si pe  mine, terapeut. Alaturi de el simt si eu nevoia lui, simt ca ar vrea sa spuna mai multe, alaturi de el simt si eu vulnerabilitate. Cateodata, e liniste. Parca as vrea sa umplu spatiul dintre noi. Cateodata, aduc ceva in acel spatiu, cateodata aduc tacerea.

In cabinet nu este doar despre a sta pe scaun, pe fotoliu si a vorbi, a asculta ci mai este si despre a te ridica si a te misca, a folosi diferite instrumente, flipchartul, peretii chiar si a fi de folos clientului. Cateodata, la finalul sedintei simt ca se putea mai bine. Scriu in jurnal, am si eu dezvaluiri. Cateodata, imi dau seama ca mai mult decat ceea ce a fost in sedinta ar fi fost prea mult.

Este nobil sa fiu de folos si sa fiu in cabinet, in spatiul sigur, unde exista confidentialitate si unde “gardul” este foarte inalt astfel incat “vecinii sunt foarte buni”. Clientul este curajos pentru ca a facut aceasta alegere. De a se dezvalui in fata psihologului. Este o bucurie pentru mine sa vad ajustarea si reajustarea din timp in timp.

Cateodata sufletul ar vrea sa fuga, sa se distanteze de anumite trairi, amintiri, senzatii, emotii, comportamente. Poate ca ar vrea sa fie mai departe de constrangeri, de prea multe credinte irationale, de indoieli, de anumite relatii nehranitoare, de anumite arhetipuri ale supravietuitorului, ale victimei, ale invingatorului si a altor etichete. Poate ca sufletul ar vrea sa simta blandete.

Alegerea unui psiholog poate sa vina si dintr-un spatiu de preventie sau de crestere si nu de vindecare. Si cresterea/ dezvoltarea personala implica curaj, perseverenta, emotie, tacere, indoiala, intrebari multe, ajustare, miscari in relatii. Ma intreb, cum sa transmit mai multa recunostinta? Sa fiu terapeut este o onoare si o binecuvantare.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *